Reacţii ale politicienilor cehi care condamnă persecuţia împotriva Falun Gong din China

Trei politicienii cehi își exprimă punctul de vedere ca răspuns la scrisorile trimise de Asociaţia Falun Dafa din Cehia. MAI MULT

Trei politicienii cehi își exprimă punctul de vedere ca răspuns la scrisorile trimise de Asociaţia Falun Dafa din Cehia. MAI MULT

Anul acesta, Departamentul de Stat al S.U.A. a organizat pentru prima dată, Întâlnirea Miniştrilor pentru Promovarea Libertăţii de Credinţă. La evenimentul din Washington, D.C., ce a avut loc între 24 și 26 iulie, au fost invitați să participe trei practicanți Falun Gong. MAI MULT

Pe 30 iunie 2018, practicanții Falun Gong din Germania au participat la cel de-al 35-lea Festival Cultural din Piața Willy Bandt din Lünen. Ei au vorbit despre beneficiile practicii Falun Gong și au demonstrat cele cinci exerciții pe o scenă. Oficiali aleși și rezidenți locali li s-au alăturat pentru a învăţa exercițiile. MAI MULT

Pe 29 mai 2018, Departamentul de Stat al Statelor Unite a emis Raportul anual referitor la libertatea religioasă pe 2017. China a fost din nou pe lista „țărilor care provoacă o îngrijorare deosebită.” MAI MULT

În timpul unei dezbateri parlamentare din data de 5 aprilie, cele nouă partide care formează Parlamentul danez (Folketing) au discutat despre persecuția ce are loc în prezent în China împotriva Falun Gong și despre recoltările forţate de organe de la practicanţi Falun Gong și alți prizonieri de conștiință. Parlamentarii au luat atitudine faţă de această practică total lipsită de etică și au fost de acord să ţină cont de problemele legate de drepturile omului în viitoarea cooperare comercială și economică cu China. MAI MULT

Pe data de 4 aprilie, Jiří Pokorný, reprezentant al Asociației Falun Dafa din Republica Cehă, a depus la Senatul ceh o petiție împotriva persecuției Falun Gong condusă de Partidul Comunist Chinez (PCC). MAI MULT

Pe 17 aprilie, o masă rotundă găzduită în Parlamentul britanic de parlamentarii Jim Shannon și Fiona Bruce, s-a concentrat asupra crimelor legate de recoltarea forţată de organe susţinută de statul chinez. MAI MULT

În decembrie anul trecut, Taiwan-ul nu a permis intrarea în ţară a unor oficiali chinezi implicați în persecuția împotriva Falun Gong, fiindu-le totodată refuzată intrarea şi delegaţilor care îi însoţeau pe aceşti oficiali. MAI MULT

În urma directivei preşedintelui american Donald Trump, oficialii Departamentului de Stat al SUA care supraveghează problemele legate de drepturile omului în regiunea Asia-Pacific, au obligaţia de a întocmi o listă completă a celor vinovaţi de încălcări grave ale drepturilor omului în această parte a lumii, listă care ar include oficialii Partidului Comunist Chinez (PCC) implicați în recoltarea forțată de organe de la practicanții Falun Gong. MAI MULT