De când Partidul Comunist Chinez (PCC) a ajuns la putere în 1949 şi până în prezent, între 65 și 80 de milioane de persoane au fost ucise sau au murit din cauze nenaturale provocate de Partid. Următorul rezumat evidențiază câteva campanii cunoscute ale PCC.

Sub masca unei aşa-zise "reforme agrare" și suprimare a "reacționarilor", autoritățile chineze au ucis în numai doi ani 2,4 milioane de persoane, potrivit cifrelor oferite de PCC. Unii au ridicat această cifră la 5 milioane. Prin violențele sale, PCC a realizat trei obiective:
1. Eliminarea completă a liderilor de la sate, care au fost înlocuiți cu autorități din PCC

2. Obținerea, de la cei uciși, de bogății personale uriaşe.

3. Instalarea unei frici profunde și de lungă durată în faţa PCC.

(Zeci de mii de oameni uciși sau forţaţi să se sinucidă, sute de mii de oameni închiși în lagăre de muncă forțată)

Folosind pretextul "reformei financiare", regimul PCC a vizat capitaliștii și proprietarii de afaceri din China, într-o demonstraţie de forță și teroare. Victimele au fost adesea obligate să plătească "taxe" arbitrare care depășeau cu mult totalul proprietăţilor. Zeci de mii au fost uciși, iar alte mii de oameni forţaţi să se sinucidă, fiind supuşi unor traume în urma arestărilor, ostracismului social, spălării creierului și pedepselor.

Printr-un plan teribil de prost conceput de a dubla producția de oțel din China, PCC a transformat, în esență, națiunea într-un mare lagăr de muncă. Ordinul fanatic cerea tuturor chinezilor să ia parte la fabricarea oțelului. Fermierii, forțați să participe, și-au lăsat recoltele să putrezească pe câmpuri, iar oficialii locali raportau în mod fals recolte mari, alimentând în continuare zelul. Rezultatul: peste 30 de milioane de oameni au murit de foame, iar țara a căzut în depresiune economică. Ca urmare, propagandiștii PCC au explicat această calamitate dând vina pe un "dezastru natural". Cu toate acestea, nu a fost înregistrat niciun dezastru natural la acea vreme.

Marea Revoluție Culturală Proletară a vizat nimic mai puțin decât distrugerea culturii și valorilor tradiționale chineze. Campania a atins o astfel de frenezie încât au existat cazuri în care copiii şi-au bătut sau chiar ucis părinții, profesorii și bunicii; mulți i-au predat autorităților pentru a-i tortura sau umili în public. Actul de a omorî a devenit în rândurile PCC o modalitate de a-și dovedi statutul de "revoluționar". Vremurile au fost atât de haotice încât au existat multe regiuni în care canibalismul a apărut  în mod sporadic.

Conducerea PCC a pus capăt în mod brutal grevei foamei şi protestelor organizate de studenţi în Piaţa Tiananmen din Beijing, ordonând armatei să ia cu asalt piaţa. Au fost împușcați sau zdrobiți sub tancuri studenți neînarmați, într-o baie de sânge îngrozitoare. Nici până astăzi, PCC nu și-a cerut scuze şi nu şi-a recunoscut greşeala comisă pe 4 iunie, 1989.

( 4,574 de decese documentate, peste 60.000 morţi estimate, peste 3 milioane de detinuţi)

În iulie 1999, liderul de atunci al PCC, Jiang Zemin, nemulțumit de popularitatea în creştere a Falun Gong, a ordonat ”eradicarea” grupului pașnic. Campania ce a urmat - violentă și brutală - a fost privită de mulți, cum ar fi analistul senior de la CNN, Willy Lam, ca "un pas înapoi înspre Revoluția Culturală". Au fost documentate cazuri de tortură și de abuzuri în custodia poliţiei, în timp ce alte 3 milioane de persoane se află încă în închisori și lagăre de muncă forțată. Femeile sunt violurilate, supuse avorturilor forțate și hărţuiri sexuale din partea autorităților. Campania este considerată ca fiind cea mai de amploare, cea mai lungă, cea mai sistematică și cea mai costisitoare campanie concentrată împotriva unui singur grup de persoane din China.