Masă rotundă în Parlamentul britanic pe tema recoltării forţate de organe în China

de corespondent din Marea Britanie
Masa rotundă din Parlamentul britanic, 17 aprilie 2018. De la stânga la dreapta: Adnan Sharif - secretar DAFOH, Ethan Gutmann - jurnalist de investigație, Benedict Rogers, vicepreședintele Comisiei pentru Drepturile Omului a Partidului Conservator.

Pe 17 aprilie, o masă rotundă găzduită în Parlamentul britanic de parlamentarii Jim Shannon și Fiona Bruce, s-a concentrat asupra crimelor legate de recoltarea forţată de organe susţinută de statul chinez.

Nouă activiști pentru drepturile omului au ținut discursuri la conferință, printre care fostul diplomat canadian David Kilgour, jurnalistul Ethan Gutmann, vicepreședintele Comisiei pentru Drepturile Omului a Partidului Conservator, Benedict Rogers, și medicul uigur, Enver Tohti.

Vorbitorii au făcut apel către guvernul britanic să ia măsuri pentru a opri aceste crime.
Pe baza investigaţiilor făcute, David Kilgour a concluzionat că recoltarea forţată de organe se desfăşoară în continuare la scară largă în China. El a estimat că, spre exemplu, în anul 2016, au fost efectuate peste 60.000 de transplanturi de organe în China, cu mult mai mult decât cele 10.000 de transplanturi recunoscute de guvernul chinez. David Kilgour a cerut comunității internaționale să exercite presiuni asupra guvernului chinez, iar medicilor de transplant să nu fie „intenționat orbiţi” când vine vorba de această chestiune.

În discursul său, Ethan Gutmann a subliniat că, în ceea ce priveşte guvernul britanic, timpul discuţiilor despre cum este posibil să aibă loc recoltarea de organe a trecut, acum fiind timpul să se treacă la acţiune şi la condamnarea publică a fenomenului.
Benedict Rogers, vicepreședintele Comisiei pentru Drepturile Omului a Partidului Conservator, a trecut în revistă eforturile depuse de comisia sa în ultimii doi ani cu privire la problema transplanturilor ilegale din China și a cerut parlamentului și guvernului să ia atitudine.

Sursă http://en.minghui.org/html/articles/2018/4/28/169512.html

IA ATITUDINE

În Focus

Pentru mai multe informații vă rugăm să ne contactați la

0753 537 206 (Bogdan)
sau la falungong.info@gmail.com